vineri, 30 august 2013

Prezidenţiabilul Antonescu face mega-show la Mamaia, PDL pregăteşte rezistenţa de la Eforie Nord. Blaga: "Crin a simţit nevoia unei reconfirmări după disputele interne"


În avanpremiera anului electoral 2014, partidele s-au mutat, cu lideri şi mesaje, timp de trei zile, pe litoral. Lovitura de imagine, înainte ca noua sesiune parlamentară să înceapă, o pregăteşte USL, care a regizat amănunţit un show la Constanţa, gândit ca un cadru în care prezidenţiabilul Crin Antonescu să îşi lanseze primele mesaje pentru tineri.
Primul pas pentru rebranduirea politică a lui Crin Antonescu - de care apropiatul său, Radu Zlati, a vorbit recent - este o reuniune politică de proporţii, cu peste 2.500 de spectatori, programată sâmbătă, la ora 17.00 la Sala Sporturilor din Constanţa, la care vor participa atât Victor Ponta şi Daniel Constantin, cât şi vârfurile USL din judeţe şi de la centru. Îmbrăcaţi în alb şi cu tricolorul pe piept, aşa cum a fost stabilit deja codul vestimentar al evenimentului, USL-iştii vor să arate că dialoghează cu tinerii.
Pentru a demonstra susţinerea tinerilor pentru liderii USL, organizaţiile din ţară ale PSD şi PNL au trimis câte 50-60 de participanţi din fiecare judeţ, veniţi, oficial, pe cont propriu sau la şcolile de vară ale partidelor. PC pe de altă parte, partid a cărui şcoală de vară va avea loc după evenimentul USL de sâmbătă, vine cu 200 de tineri din filiala Constanţa.
Pentru costuri, organizatorii nu au făcut încă nicio estimare. "Nu ştim, pentru că mereu apar costuri neprevăzute, trebuie să vedem cât cheltuieşte fiecare. Tragem linie şi vedem la sfârşit", este încrezător vicepreşedinte PNL Florin Alexe că show-ul nu va avea un imapct major asupra bugetului de partid.

Strânşi la Eforie Nord în aceleaşi trei zile - 29 august -1 septembrie -, liderii PDL văd în mitingul USL o încălzire prematură pentru campania din 2014. "Crin Antonescu a simţit nevoia unei reconfirmări după disputele interne, după nemulţumirile  din ultima vreme ale celor din PNL, după deciziile pe care le-au luat la guvernare. Vor să încerce să ascundă marile probleme pe care le au la guvernare", a comentat, pentru gândul, Vasile Blaga. 
USL a sunat mobilizarea: autocare de 50 de locuri aşteaptă doritorii
"Aşteptăm peste 2500 de persoane. Vor veni şi din teritoriu, din 22 de organizaţii judeţene ale PNL. Nu îi aducem cu microbuze, sunt pe cont propriu. Sala va fi plină, vom sta şi pe teren, va fi un eveniment foarte important", estimează pentru gândul vicepreşedinte PNL, Florin Alexe, organizatorul principal al evenimentului.
Dacă liderul PNL susţine că nu partidul va aduce participanţii la Sala Sporturilor, pe reţelele de socializare, organizaţiile de tineret au anunţat deja de câteva zile autocarele care sunt pregătite pentru drumul la Contsnţa pe cheltuiala PNL. Un astfel de exemplu este filiala TNL Sector 2 care cheamă susţinătorii chiar pe pagina de Facebook a evenimentului, "în număr cât mai mare", anunţând că "s-a pus la dispoziţie un autocar de 50 de locuri care ar urma să plece din Bucureşti în data de 31 august, în jurul orelor 7.30-8.00", din faţa sediului PNL "şi se va întoarce în jurul orelor 22.00-23.00".
Foto: Pagina de Facebook a evenimentului "România pentru tineri", creată  de TNL Sector 2
Puterea se îmbracă în alb. Campanie cu tricolorul
Show-ul de la Constanţa, în care Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin se vor prezenta ca o echipă, ar urma să pună tricolorul în faţa însemnelor de partid sau a celor ale USL. Tinerii chemaţi la eveniment au fost deja anunţaţi că există "un dress code", şi anume culoarea albă cu tricolorul inscripţionat. Ideea hainelor albe a fost folosită anterior anul trecut, de Traian Băsescu,  în campania pentru referendumul de demitere, ca o încercare de a sugera neimplicarea politică.
Tot pe Facebook, în grupurile de discuţie ale liberalilor, a fost popularizat şi tricoul pe care ar urma să îl poate participanţii.
Foto: Pagina de Facebook a evenimentului "România pentru tineri"
De altfel, organizatorii insistă că nu este un eveniment exclusiv de partid, fiind siguri şi de prezenţa simpatizanţilor, nu doar a propriilor membri. "Este un eveniment organizat de tineretul libeal, sub egida USL. Vor veni şi membri ai partidului si simpatizanţi", spune liderul PNL, Septimiu Bourceanu, pentru gândul.
"Nu are nicio legătură cu campania electorală"
Pe scena de la Sala Sporturilor vor vorbi Crin Antonescu, Victor Ponta şi Daniel Constantin, dar şi alţi 3-4 tineri apolitici pe care organizatorii evită să îi nominalizeze înaintea evenimentului. "Sunt 3-4 tineri care vor tine discursuri, tineri apolitici, care s-au remarcat prin diverse lucruri. Ei vor fi surpriza serii. Va fi vorba despre dialog, despre relaţia dintre mediul politic şi tineri, vrem implicare, să vină şi partea civică. Mesajul e că România este cu adevărat pentru tineri şi ei trebuie să se implice, noi trebuie să le întindem o mână”, spune Florin Alexe.
Chiar dacă are toate ingredientele lansării, la scară mai mică, a unui candidat la prezidenţiale, cei implicaţi resping categoric orice asemănare cu startul unei campanii.
“Facem acest eveniment la mare pentru că e un mediu care le place tinerilor, se simt mai relaxaţi. Nu are nicio legătură cu campania electorală”, susţine deputatul Alexe.
Înaintea show-ului "România pentru tineri", liberalii şi PSD-iştii şi-au programat şcolile de vară ale tinerilor, reuniuni ale grupurilor parlamentare PNL, PSD, PC şi, ulterior USL, ale organizaţiilor de femei, dar şi şedinţe ale conducerilor extinse. Vineri, liberalii se strâng în Delegaţia Permanentă, PSD-iştii în Consiliului Executiv, iar conservatorii au un Birou Permanent aşa încât mai toţi liderii de la centru, cei din filiale, miniştrii şi parlamentarii USL vor fi în week-end la mare pentru a pregăti mutările politice din această toamnă: stabilirea unui calendar pentru revizuirea Constituţiei, a proiectelor legislative prioritate, clarificarea poziţiilor faţă de ANI şi DNA după ieşirile recente ale lui Crin Antonescu.
Negoiţă (PDL): "Crin Antonescu tot fură startul, dar iese mereu pe ultimul loc"
De cealaltă parte, opoziţia s-a refugiat la Eforie Nord. În calculele PDL-iştilor, care nu au încă un prezidenţiabil conturat, show-ul USL de la Constanţa va puncta la capitolul imagine, dar nu decisiv. "Crin Antonescu tot fură startul, dar iese mereu pe ultimul loc. Se tot anunţă de la campania trecută, se anunţă şi acum", crede prim-vicele PDL, Liviu Negoiţă, contactat de gândul.
Liderii PDL susţin că nu-şi fac agenda în funcţie de mitingurile USL şi că suprapunerea şcolilor de vară este doar o întâmplare.  "Campania electorală va fi anul viitor şi durează 30 de zile. Sigur că fiecare partid e liber să îşi facă propriul calendar. Noi pe al nostru l-am anunţat. Vom avea alegeri interne şi apoi vom prezenta un candidat bun. Crin Antonescu se încălzeşte de patru ani. Cred că a cam oboist şi s-a erodat şi la asta au contribuit şi desele abateri pe care le-a avut ca preşedinte al Senatului, atacul continuu la instituţiile statului. Nu cred că e posibilă (o rebranduire a liderului PNL, n.red)", se arată Vasile Blaga neîncrezător în succesul tacticii USL.
Marii absenţi la Şcoala PDL. Blaga: "Nu eu m-am ocupat de invitaţii"
Dacă până acum defilau umăr la umăr cu preşedintele Traian Băsescu la şcolile de vară ale tineretului, anul acesta, după ruptura de Cotroceni, vor să compenseze numeric. "Şcoala de Vară e un eveniment important în viaţa organizaţiei de tineret. Din câte ştiu, cred că e cea mai amplă prticipare din istoria şcolilor noastre de vară de până acum. Se va discuta despre locurile de muncă pentru tineri, despre problemele lor. Vom avea şi noi, cei din conducerea partidului , o prezentare a situaţiei politice aşa cum o vedem noi. Cred că va fi o reuşită", estimează Blaga.
Întrebat dacă şeful statului a mai primit anul acesta o invitaţie, liderul PDL s-a eschivat. "Nu eu m-am ocupat de invitaţii. Tineretul s-a ocupat. Domnul preşedinte şi-a prezentat poziţia faţă de PDL", spune el.
Unul din organizatorii de prim-plan în anii anteriori, şi fiica preşedintelui, Elena Băsescu, a dispărut de această dată din prim-plan. "Elena Băsescu nu s-a implicat. Mai e puţin şi va fi mămică", o scuză Blaga. În ultimele luni, Elena Băsescu a fost mai degrabă critică la adresa conducerii PDL, neînaintându-şi nici un dosar intern pentru candidatura anul viitor pe listele pentru Parlamentul European.
De la Şcoala de Vară va lipsi şi Elena Udrea, având în vedere că după alegerile interne a rămas fără un loc în conducere, având doar mandatul de deputat PDL. În program este însă anunţată prezenţa Monicăi Macovei, alături de Vasile Blaga, Cătălin Predoiu, Roberta Anastase, Dorin Florea, Traian Ungureanu, Raluca Turcan, Andreea Paul, Alexandru Nazare, Alin Tişe, Marian Jean Marinescu, Radu F. Alexandru, dar şi de preşedintele tineretului PPE, Konstantinos Kyranakis.
Puterea la 4*, opoziţia la 3*
În cele trei zile la mare, partidele au ridicat şi rata de ocupare a hotelurilor de pe litoral la sfârşit de sezon. Astfel, şefii PNL s-au cazat într-un complex all-inclusive din Mamaia Nord, aparţinându-i omului de afaceri Muhamad Murad.
PSD a închiriat, atât pentru cazare, cât şi pentru o reuniune de partid spaţiile unui hotel de patru stele din Mamaia. Proprietarul acestui hotel este, prin firma Millenium Global Developement, Costică Zelca, a cărui relaţie cu preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, şi cu primarul PSD Radu Mazăre este de notorietate.
La rândul lor, liderii PDL, au închiriat camerele unui complex de trei stele din Eforie Nord, cu piscină şi plajă privată, renovat în 2009, când aparţinea companiei de stat THR Marea Neagră şi preluat, în timpul mandatului Elenei Udrea, la Turism de Star 95 SRLEforie, patronată de soţii Emil şi Georgeta Cozma.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu